Liderul suspendat al Uniunii Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a precizat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că poluarea de la metrou este foarte mare, unde nivelul admis de noxe ar fi depășit de opt ori.
„Mai există și alte probleme, chiar din punct de vedere al mediului, este o poluare foarte mare, se depășește de opt ori limita maximă admisibilă a noxelor, oxigenul lasă de dorit, gurile de ventilație sunt la nivel de stradă, deși acolo filtrele respective imediat se înfundă, pentru că sunt ținute la nivelul prafului și al gazelor de eșapament. Și nu ai cheltuielile de exploatare necesare ca să le și schimbi”, a precizat Ion Rădoi în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, de luni seară.
Potrivit lui Ion Rădoi, gurile de ventilație de la metrou ar trebui înălțate.
„Altfel, noi am făcut unele sesizări de-a lungul timpului, la fiecare conflict de muncă, am adus la cunoștință această neplăcere (…)
Ar trebui aceste guri de ventilație înălțate, ar fi și spre binele călătorilor și al angajaților”, a mai declarat Ion Rădoi în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.
Liderul suspendat al Uniunii Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a mai precizat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că salariul mediu net ( în mână – n.r.) al angajaților de la Metrorex este de 5.000 de lei.
„Dacă mergem pe net, vă pot da o medie, unde duce cumva peste 5.000 de lei.
Cei care au studii superioare, undeva spre 6.000 de lei”, a declarat, Ion Rădoi, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.